Page Rank

 

OnePlusYou Quizzes and Widgets OnePlusYou Quizzes and Widgets

vineri, august 31, 2012

Un bust istoric

Astăzi la ora 12.00 în satul Tătărăşeni, comuna Havîrna, a avut loc dezvelirea unui bust al Mareşalului Ion Antonescu, una dintre cele mai interesante, dar şi mai controversate personalităţi ale istoriei noastre din secolul al XX-lea. Este demn de menţionat faptul că la presiunea învingătorilor din cel de-al doilea război mondial, Ion Antonescu, conducător al ţării în perioada 6 septembrie 1940 - 23 august 1944, imediat după cedarea Transilvaniei de Nord-Est şi până la sfârşitul participării armatei române la Campania din Est (începând din 22 iunie 1941, alături de armatele germană, finlandeză, italiană şi ungară), a fost capturat (23 august), încarcerat în Uniunea Sovietică (din 26 august 1944 până în mai 1946), judecat rapid, condamnat şi executat la 1 iunie 1946. Considerat criminal de război, ţării noastre i s-a interzis expunerea în spaţiul public a simbolurilor ce amintesc de el (statui, nume de străzi, instituţii etc.); ca urmare, acest bust a fost ridicat şi dezvelit în spaţiul privat. Domnul profesor doctor Gică Manoli este cel care se află în spatele acestei iniţiative, el având ideea, finanţând integral realizarea şi găzduind acest simbol.
Sincere felicitări!

PS: imagini de calitate superioară în curând, deoarece la inaugurare, alături de invitaţi precum d-nii profesori de istorie Victor Teioşanu şi Octav Teioşanu, Constantin Drescanu, Ioan Puiu (şi chiar subsemnatul...), dl. profesor Stan Ion,  au participat şi ziarişti profesionişti de la o televiziune locală şi cotidiene locale. Voi reveni cu detalii, imagini şi link-uri noi.
Later Edit (06.09): ziarebotosani:
http://ziarebotosani.ro/ultima-ora-ziarebotosani/eveniment-ultima-ora-ziarebotosani/la-tataraseni-havirna-scormonind-in-cenusa-istoriei.html

joi, august 30, 2012

30 august

O altă zi fatidică de august pentru România: 30 august 1940, când în cadrul celui de-al doilea "arbitraj de la Viena", s-a decis de către Germania şi Italia (în fapt, de către Adolf Hitler, conducătorul Germaniei), acordarea către Ungaria a unei părţi însemnate din România, teritoriu locuit majoritar de români.
Mai multe detalii găsiţi (şi) la adresa:
Dictatul de la Viena
Din fericire pentru România, efectele acestui act au încetat în martie 1945, la câteva luni după eliberarea completă a teritoriului României de azi (încheiat la 25 octombrie 1944); între timp, teritoriul a fost sub administraţie militară sovietică, acesta fiind "înapoiat" Roâniei abia după instaurarea primului guvern comunist, respectiv guvernul Petru Groza, la 6 martie 1945.

miercuri, august 15, 2012

Adormirea Maicii Domnului

Astăzi, 15 august, creştinii (ortodocşi, catolici şi greco-catolici) sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, marcând, potrivit tradiţiei creştine, ziua în care Fecioara Maria s-a mutat din viaţa pământească la cer.