Azi se împlinesc un veac şi jumătate de la Unirea din 1859, primul pas spre constituirea României Mari, moderne. Procesul s-a încheiat abia la 1 decembrie 1918 (Marea Unire). Dar, ce s-a întâmplat la 24 ianuarie 1859?
S-a întâmplat (deşi nu a fost deloc întâmplător, ci mai degrabă premeditat) cea de-a doua alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn, de data aceasta la Bucureşti, ca domnitor al Ţării Româneşti, după ce la 5 ianuarie fusese ales ca domn al Moldovei. Ptrioţii şi unioniştii din cele două principate au profitat de lipsa din Convenţia de la Paris (1856, în urma Războiului Crimeei), ce conţinea şi prevederi legate de unirea provinciilor de mai sus, a unei prevederi care să menţioneze faptul că domnitorii din cele două state trebuie să fie persoane diferite. Astfel, Marile Puteri ale Europei au fost puse în faţa faptului împlinit, în cele din urmă fiind de acord.
Merită menţionat aici un episod interesant: în Moldova, Cuza fusese ales de către Adunarea Electivă cu o largă majoritate; la 24 ianuarie, însă, la Bucureşti, cea mai mare parte a membrilor îi erau ostili şi nu ar fi fost ales. Prevăzând acest lucru, partizanii unirii agită masele populare, iar sub presiunea acestora (casa în care s-a desfăşurat şedinţa era mai mult sau mai puţin sub asediu), Cuza a fost votat în unanimitate ca domnitor.
Însă actul de la 24 ianuarie a fost doar un început (fireşte, fără de care nu s-ar fi întâmplat celelalte mari evenimente SAU s-ar fi întâmplat cu totul altfel). Au fost proclamate Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei şi, abia din 1862, România.
