Page Rank

 

OnePlusYou Quizzes and Widgets OnePlusYou Quizzes and Widgets

vineri, iulie 24, 2009

Still alive...

Chiar dacă n-am marcat cum se cuvine datele de 4 iulie (Ziua naţională a Statelor Unite ale Americii) sau 14 iulie (Ziua naţională a Franţei), nu înseamnă că n-am mai activat! Pur şi simplu am fost "un pic" ocupat cu examenul de titularizare în învăţământ. Am luat 8.04 şi m-am titularizat la Şcoala Havârna - adică voi fi în continuare profesor aici, cu bune şi cu rele, cu proiecte şi cu comentatori slabi la IQ dar puternici la invidie, cu bicicletă, fără, dar tot voi ajunge la Havârna! :)
În august vom mai începe un pic de "treabă", să nu uităm de şcoală: cu corigenţii, cu viitorii participanţi la proiect (şi deci călători în Franţa), dar şi cu juniorii de la şcolile Başeu şi Gârbeni, care vor trece în clasa a V-a (vreau să fac vreo câteva ore de engleză cu ei, pentru a mai reduce din diferenţa faţă de elevii de la şcoala "de centru", care au făcut la prima limbă engleza şi nu franceza).
Aşadar, salutări atât prietenilor cât şi duşmanilor!
Să auzim şi de bine...
PS: Olanda nu a fost aprobată ca membru al proiectului, dar vor încerca totuşi să participe cu banii şcolii şi ai părinţilor.Dacă nu se poate nici aşa, vom primi vizita spaniolilor în 2011, fără alte modificări.

sâmbătă, iulie 11, 2009

Alte veşti bune!

Au fost aprobate parteneriatele şi pentru Grecia (acum 4 zile) şi Franţa (ieri), aşa că putem să spunem cu certitudine că vom vedea aceste două ţări! Mai rămân însă "detalii" importante de stabilit, cum ar fi numărul de elevi şi de cadre care vor merge, precum şi acordul părinţilor (al ambilor, la notariat). Despre astea, însă, în august-septembrie...

marți, iulie 07, 2009

S-a aprobat parteneriatul!

Parteneriatul nostru cu celelalte şase ţări din Europa a fost aprobat, inclusiv finanţarea sa! Deocamdată, dintre celelalte ţări, am auzit de la Danemarca şi Spania. Urmează să auzim de la Franţa, Grecia, Olanda şi Italia!
Aşadar, foarte probabil că vom primi vizita colegilor danezi în primăvara 2010 (mai) după ce vom vedea turnul Eiffel (în aprilie)!
Aşa că va trebui ca cei ce vor să viziteze - gratis - o ţară străină să îndeplinească două condiţii:
1. Să fie în stare să converseze la nivel minim cu colegii "străini", fireşte, în limba engleză (şi aici vă voi ajuta - ne vom întâlni la şcoală, în laboratorul AeL, în luna august);
2. Să reuşească să cazeze un elev străin la el/ea acasă; pentru a face "economie" la buget, s-a hotărât să nu mai cheltuim şi cu cazarea şi hrana (care vor fi asigurate, deci, de gazde), ci doar cu transportul şi vizitele!
Hai să vedem şi aici comentarii răutăcioase!
PS: adresa mea de messenger este modreamarin
Try it... :)